Ajută-ne să ajutăm! Medicamente pentru bolnavii cu HIV, donate de Fundaţia Baylor şi AmeriCares

Programul de donaţii de medicamente iniţiat de Fundaţia Baylor Marea Neagră continuă şi în acest an. În ultimii 10 ani, unul dintre cei mai vechi parteneri ai Baylor România, Fundația AmeriCares din Statele Unite ale Americii, a sprijinit programele Fundației Baylor Marea Neagră cu donații atingând o valoare totală de peste 60 de milioane de dolari. Numai anul trecut au fost donate medicamente în valoare de 6 milioane de dolari către aproximativ 11 spitale din 6 zone diferite din țară. Donațiile au constat în medicamente antiretrovirale, antiinfecțioase, hematologice, auto-imune, precum și lapte praf și suplimente nutritive.

Începutul anului 2016 a adus un nou ajutor, de data aceasta pentru Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa. Donaţia a constat în medicamente speciale pentru controlul infecţiei cu HIV, în valoare de aproximativ 3,5 milioane USD. Anul acesta, Centrul Regional Constanţa pentru HIV a solicitat majorarea dublarea cantității unuia dintre medicamentele pentru HIV , ceea ce reprezintă 90% din necesarul estimat pentru 2016.DSC_0489

Ca întotdeauna echipa de proiect a depus toate diligențele pentru a răspunde cerințelor de compensare a lipsurilor din sistemul medical de stat și, datorită deschiderii partenerilor, s-a reușit suplimentarea cantității solicitate.

Programul de donații de medicamente poate continua și anul următor, numai dacă Baylor  va primi sprijin financiar din comunitate. Medicamentele pot fi aduse în țară și trimise mai departe spitalelor publice. Orice contribuţie face diferenţa şi ne ajută să venim în sprijinul sistemului medical de stat.

Mai multe despre programul de donaţii de medicamente, dar şi despre cum ne puteţi ajuta să continuăm acest proiect aflaţi pe http://baylor.ro/httpbaylor-roajuta-ne-sa-trimitem-medicamente-gratuite-catre-bolnavii-din-intreaga-tara

« Inapoi la lista