Analize pentru controlarea infecției cu HIV în Constanța

Problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate afectează direct viața pacienților. De aceea, uneori este nevoie de generozitatea unor sponsori care înţeleg nevoile acestora și care, prin parteneriate cu organizații nonguvernamentale, pot să acorde sprijin pacienților atunci când este nevoie.

Pentru o persoană care trăiește cu HIV câteva cuvinte au o însemnătate aparte: tratament, nivel viral, nedetectabil, CD4.

De ce? Pentru că tratamentul împotriva infecției cu HIV îi dă unei persoane seropozitive șansa unei vieți normale, iar analizele medicale de nivel viral și CD4 îl ajută să vadă dacă efortul de a-și lua tratamentul în fiecare zi are rezultatele dorite. Un nivel viral nedetectabil, adică un nivel al virusului HIV în sânge atât de mic încât nu mai este detectat de către aparatul care face analiza, este scopul final urmărit.

Un nivel viral nedetectabil înseamnă că tratamentul își face efectul, infecția cu HIV este ținută sub control și că riscul de a transmite boala unei alte persoane este foarte, foarte mic.

De aceea, a ști care este rezultatul la nivel viral cel puțin o dată pe an e o informație importantă pentru o persoană care are HIV.

Cu sprijinul financiar acordat de catre GSK Romania, Fundaţia Baylor Marea Neagră, a dezvoltat un proiect prin care se vor face analizele de nivel viral pentru cel puțin 168 de pacienți din județul Constanța care nu au avut această analiză făcută în ultimul an. Valoarea finanţării oferite de GSK România este de 50.000 lei.

Facilitarea accesului la determinarea nivelului viral.

„Contribuția GSK România ne ajută să facilităm accesul la determinarea nivelului viral. În cadrul proiectului ne propunem ca cel puţin168 de pacienţi infectaţi cu HIV din evidenţa Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, care primesc serviciile gratuite de îngrijire oferite de Fundaţia Baylor Marea Neagră şi care nu au mai fost monitorizaţi medical prin nivel viral în ultimele 12 luni, să beneficieze de această analiză medicală care îi va ajuta pe pacienții să își evalueze starea de sănătate. Beneficiarii proiectului vor fi selectaţi în colaborare cu medicii curanţi din cadrul spitalului. Acest lucru va permite atât o monitorizare corectă a stării de sănătate a pacientului dar va oferi persoanei bolnave o imagine reală a stării sale de sănătate”, a declarat Ana-Maria Schweitzer, directorul executiv al Fundaţiei Baylor Marea Neagră.

Asistenţă medicală multidisciplinară

Clinica Baylor îngrijeşte de peste 16 ani pacienţii infectaţi cu HIV şi familiile lor. Echipa medicală are o colaborare strânsă cu departamentul psihosocial, iar rezultatele muncii lor comune sunt remarcabile. Beneficiarii serviciilor Baylor primesc gratuit îngrijire medicală multidisciplinară în următoarele domenii: stomatologie, dermatologie, pneumoftiziologie, planificare familială şi obstetrică-ginecologie. Numai în 2017, 889 de persoane au beneficiat de ajutorul echipei psihosociale şi medicale. Dintre pacienții iniţiaţi pe tratament, 77,51%  au avut o aderenţă de >95% (considerată optimă pentru luarea tratamentului anti-HIV).

 

 

« Inapoi la lista