Baylor a desfăşurat acţiuni în trei judeţe de Săptămâna Europeană a Testării

Fundaţia Baylor Marea Neagră a marcat, şi în acest an, Săptămâna Europeană a Testării.

Demers al mai multor organizaţii europene menit să crească gradul de conştientizare asupra importanţei testării în depistarea hepatitelor virale şi a infecţiei cu HIV, evenimentul s-a desfăşurat sub sloganul „Testare. Tratament. Prevenire”.

Fundaţia Baylor a continuat, cu prilejul Săptămânii Europene a Testării, demersul iniţiat pe 1 octombrie, de Ziua Internaţională a Vârstnicilor. Astfel, echipele Balyor au testat rezidenţii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanţa, dar şi pe angajaţii instituţiei. Aproximativ 70 de persoane s-au testat pentru infecţia cu HIV sau cu virusurile hepatitice B sau C.

„Aşa cum organizaţia noastră a transmis cu ocazia Zilei Internaţionale a Vârstnicilor, concluzia unor cercetări recente este că pacienţii cu diabet de tip 2 trebuie testaţi obligatoriu pentru hepatita virală C. Atât în România, cât şi la nivel mondial, categoria cea mai expusă la virusul hepatitic C este cea a persoanelor născute în perioada 1945-1965. De asemenea, cele mai multe decese cauzate de hepatita C se înregistrează printre persoanele născute în aceeaşi perioadă.

Mai mult decât atât, în cei zece ani de testări gratuite la Baylor, mai mult de jumătate dintre rezultatele reactive la virusurile hepatitice B sau C aparţin unor persoane de peste 50 de ani. Şi, aşa cum ştim, diabetul zaharat este o afecţiune des întâlnită la persoanele vârstnice. Aşadar, decizia de a organiza două zile de testare la Căminul pentru Persoane Vârstnice a fost firească şi ne bucurăm că a fost primită cu entuziasm atât de către rezidenţi, cât şi de angajaţii instituţiei”, a declarat Ana-Maria Schweitzer, directorul executiv al Fundaţiei Baylor Marea Neagră.

Pentru a susţine testarea în comunităţi cu acces redus la servicii medicale, Fundaţia Baylor Marea Neagră s-a alăturat campaniei „Împreună pentru Sănătatea Rurală”, un proiect al Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti. Campania s-a desfășurat în localitățile Șinca Nouă și Hârseni din județul Brașov. Peste 330 de persoane au beneficiat de asistenţă medicală primară gratuită. Fundaţia Baylor Marea Neagră a contribuit la această acţiune cu teste pentru depistarea infecţiei cu HIV.

„Ne-am bucurat să le fim alături studenţilor medicinişti în demersul lor din judeţul Braşov. Este important că acţiunea a avut loc în timpul Săptămnânii Europene a Testării şi că a ajutat persoanele din mediul rural să se testeze pentru infecţia cu HIV. Din experienţa noastră, din cei zece ani de testări gratuite pentru HIV şi hepatite virale în Dobrogea, putem spune că persoanele din mediul rural au acces îngreunat la testare din cauza distanţelor dintre localităţile de reşedinţă şi centrele de testare”, a declarat Mihaela Bogdan, coordonatorul Programului de Consiliere, Testare Voluntară şi Gratuită.

Tot cu ocazia Săptămânii Europene a Testării din acest an, Fundaţia Baylor Marea Neagră a semnat un parteneriat cu Penitenciarul Tulcea pentru a testa deţinuţii pentru HIV şi hepatitele virale B şi C. Misiunea Baylor, de a ajuta comunitatea să dezvolte servicii eficiente de prevenire și îngrijire a bolilor infecțioase, a venit în întâmpinarea nevoii Penitenciarului Tulcea de a asigura asistenţa medicală pentru persoanele private de libertate, în concordanţă cu prevederile Standardului de reguli minime al Naţiunilor Unite. Parteneriatul are ca scop reducerea riscurilor medicale şi sociale, o cunoaştere mai bună a stării de sănătate şi prevenirea transmiterii bolilor infecţioase în penitenciar. Deţinuţii vor fi testaţi pentru HIV şi hepatitele virale B şi C şi, în cazul depistării unei infecţii, vor primi tratamentul de care au nevoie.

„Ca o concluzie a acestei Săptămâni Europene a Testării, suntem mulţumiţi că serviciile Baylor au ajuns în zone ale societăţii în care accesul la informaţie şi, implicit, la prevenirea transmiterii infecţiilor virale, cum ar fi HIV sau hepatitele B şi C, este redus. Şi în acest an, mesajul Fundaţiei Baylor Marea Neagră este că testarea este primul pas pentru a-ţi cunoaşte starea de sănătate. Această etapă extrem de importantă fie te asigură că eşti sănătos şi că poţi trăi liniştit, fie te îndrumă către îngrijirea medicală de specialitate şi către tratament. Orice vârstă ai avea, mai ales dacă ţi-ai început viaţa sexuală, trebuie să te testezi!”, a mai spus Ana-Maria Schweitzer, directorul executiv al Fundaţiei Baylor Marea Neagră.

« Inapoi la lista