„Învață-mă să zâmbesc!”. Copiii beneficiari ai serviciilor Baylor fac terapie într-o tabără montană

Un grup de zece copii infectaţi şi afectaţi de HIV participă zilele acestea la o tabără terapeutică într-o staţiune montană. Excursia este parte a proiectului „Învață-mă să zâmbesc!” al Fundaţiei Baylor Marea Neagră, care își propune să dezvolte participanţilor la acţiune abilități de exprimare emoțională și relaționare socială. Tabăra terapeutică a îmbinat exerciții specifice terapiei de grup cu activități recreative orientate terapeutic.

Cei zece micuţi, însoţiţi de psihologii şi de asistenţii sociali de la Fundaţia Baylor, au avut cinci zile dedicate terapiei, pline de activităţi în aer liber, de excursii şi de distracţie. Chiar dacă vremea nu a fostIMG_0053 mereu de partea excursioniştilor, le-a permis, totuşi, pe lângă activităţile terapeutice, să înceapă traseul spre Vârful Omul, să se joace în natură, în apropierea complexului în care au fost găzduiţi, să călărească sau să participe la activităţi culinare. Ploaia nIMG_0057u le-a stricat buna dispoziţie, iar grupul şi-a mutat activităţile în interior.

Participanţii a tabără sunt beneficiari au serviciilor Fundaţiei Baylor Marea Neagră şi fac parte din grupurile de terapie ale psihologilor care îi însoţesc. Tabăra este o continuare a programului terapeutic. Intervențiile psihoterapeutice realizate în cadrul taberei contribuie la echilibrarea emoțională, la creșterea încrederii în sine, la dezvoltarea abilităților de socializare, a spiritului de echipă și de

competiție.

« Inapoi la lista